Castelul Bran

Orar de Vizitare: -

Taxa de Vizitare: -

Taxa Foto: -

Telefon: -

Galerie Foto

Harta Localizare

GPS: 45.515089 LAT 25.367201 LONG


Asezare: str. G-ral Traian Mosoiu, nr. 24, Bran, jud. Brasov

Denumire:

Castelul Bran

Datare: 1211-1225

Observatie:

Castelul Bran (in germana Torzburg, in maghiara Torcsvar) este un monument istoric si arhitectonic, situat in Pasul Bran-Rucar, la 30 de kilometri de Brasov.



Castelul Bran - Istorie


Un document emis de regele Ludovic I al Ungariei (1342-1382) la 19 noimebrie 1377 in Zvolen confirma sasilor din Scaunul Brasovului (totaque communitas Saxonum sedis Brassouiensis) dreptul de a ridica, conform promisiunii, pe cheltuiala si cu mesterii lor, o noua cetate de piatra la Bran (promiserunt novum castrum in lapide Tydrici edificare). Cu aceasta ocazie, regele promite brasovenilor ca, daca Tara Romaneasca va ajunge "in mainile noastre", atunci vama va fi mutata de la Rucar (Ruffa Arbor) la Bran. Referinta din textul documentului din 1377 cu privire la o "noua cetate de piatra", permite deductia ca fortificatia de piatra, ce urma sa fie edificata pe acest loc, a fost precedata de o intaritura de granita mai veche. Aceasta cetate, probabil din lemn, va fi fost ridicata de cavalerii teutoni intre 1211-1225. Ea este atribuita magistrului Theodorikus. In secolul al XIII-lea teritoriul cetatii Bran a fost supus jurisdictiei comitatului regal de Alba Iulia.


In anul 1395 Sigismund de Luxemburg, imparat german si rege al Ungariei, a folosit castelul Bran ca baza strategica pentru o incursiune in Tara Romaneasca, in urma careia l-a indepartat pe voievodul Vlad Uzurpatorul, rivalul lui Mircea cel Batran, vasalul sau.


In 1407 Sigismund ii acorda lui Mircea stapanirea castelelor Bran (fara domeniul aferent) si Bologa. Branul ramane sub autoritatea Tarii Romanesti pana in 1419.


In anul 1427 castelul Bran a trecut din proprietatea scaunului Brasovului in cea a coroanei Ungariei, care a finantat lucrarile de fortificare si de extindere. In 1498 cetatea Branului a fost inchiriata de regalitatea maghiara catre scaunul Brasovului.


In 1920, Consiliul Orasenesc Brasov a donat Castelul Bran reginei Maria a Romaniei, in semn de recunostinta fata de contributia sa la infaptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Regina l-a amenajat si l-a lasat mostenire fiicei ei, principesa Ileana, sora regelui Carol al II-lea. Dupa expulzarea din tara a familiei regale, in 1948, Castelul Bran a intrat in proprietatea statului roman, fiind abandonat si devastat. Castelul s-a redeschis apoi vizitelor publice in 1956, fiind partial amenajat ca muzeu de istorie si arta feudala. In 1987 a intrat in restaurare, lucrare terminata in linii mari in 1993.


Desi a intrat in circuitul si folclorul turistic drept castelul lui Dracula, se pare ca Vlad Tepes nu a locuit niciodata la castel. Cu toate acestea "legenda pare sa fie mai puternica decat realitatea ... aici turnandu-se Interviu cu un vampir", un film cu acest subiect, ca o aluzie directa la presupusele trasaturi de vampir a voievodului muntean. Recent el a fost restituit in natura de statul roman lui Dominic de Habsburg si celor doua surori ale sale, in calitate de mostenitori ai principesei Ileana.



Castelul Bran - Arhitectura

Initial, castelul Bran a fost o cetate de "trecatoare" cu scop militar, patrulatera neregulata. In timp, cetatea a suferit numeroase modificari cum ar fi: adaugarea turnului de sud (in 1622 dupa planurile principelui Gabriel Bethlen), constructia unui turn dreptunghiular la est, iar intre 1883 si 1886 acoperisul a fost imbracat cu tigla.


Cetatea a fost transformata in castel in anul 1920 pe cand era in proprietatea reginei Maria, perioada in care s-au realizat cele mai importante lucrari de restaurare.



Castelul Bran - Obiective Apropiate



Localizare Castelul Bran








Inscrie o unitate de cazare

Hotel, Pensiune, Complex Turistic, Vila, Apartament, Cabana, Han, Hostel, Motel

Catalog Descopera Romania

Inscrie un restaurant sau o pizzerie

Restaurant, Pizzerie, Fast Food, Cofetarie

Catalog Descopera Romania


Inscrie un pub, bar.

Pub, Bar, Cafenea, Ceainarie

Catalog Descopera Romania